Mobirise Website Builder

Misiune

- Crearea unei punți funcționale între mediul academic și sectorul economic privat, prin dezvoltarea de parteneriate pentru cercetare aplicată și soluții sustenabile dedicate exploatării responsabile a resurselor naturale de pe litoralul românesc;
- Sprijinirea integrării tehnologiilor moderne în investigațiile arheologice subacvatice, prin implicarea sectorului privat și formarea unor echipe interdisciplinare de cercetare;
- Implicarea activă a comunității în inițiative și programe care promovează respectul față de mediu și patrimoniul cultural subacvatic. 

© Copyright 2026 Asociația DARVIC - Toate drepturile rezervate

Acest site a fost creat în cadrul proiectului Prevenirea eroziunii coastelor nisipoase ale Mării Negre printr-o soluție bazată pe natură
Responsabilitatea pentru conținutul acestului material este cea a autorului. Conținutul acestui material nu reprezintă neapărat poziția oficială a Uniunii Europene. Reproducerea este autorizată, cu condiția recunoașterii sursei și a indicării oricăror modificări